Livrarea de console noi pentru nava-soră, Francisco de Almeida (F334), este programată pentru finalizare în această vară.

Fregatele M Bartolomeu Dias și Francisco de Almeida, cunoscute anterior sub numele de Van Nes și, respectiv, Van Galen, sunt acum în curs de modernizare în Den Helder de către Defensie Materieel Organisatie (DMO) și Directie Maritieme Instandhouding (DMI) ale Comando Zee Strijd Krachten (CZSK). Integratorul de sisteme Alewijnse a fost contractat în 2019 pentru proiectarea, construcția, asamblarea și comisionarea consolelor multifunctionale, unitatilor auxiliare de control pentru centrele de comanda si consolelor radio complet reechipate.

Alewijnse Portugese M frigate Bartolomeu Dias and Francisco de Almeida

Centrul operațional al navei

„Noile console multifuncționale înlocuiesc stațiile generale de operații din centrele de comandă, inima operațională a navelor, explică managerul de proiect Perry Eikelenboom de la Alewijnse. „Acolo sunt prezentate și analizate toate datele senzorilor și, printre altele, se ia decizia de pregătire de luptă a armamentului. Noile console multifuncționale sunt mai versatile și mai ușor de utilizat decât vechile stații generale de operații, ceea ce sporește foarte mult eficiența operatorilor. În ceea ce privește redundanța, proiectul tehnic al consolelor este cât mai uniform posibil, astfel încât un operator să poată trece ușor la altă consolă în cazul unui defect de funcționare.”

Alewijnse a efectuat o gamă completă de evaluări înainte de a livra oficial consolele de navigație pentru nava Bartolomeu Dias. Acestea au inclus simulări intensive pentru a măsura rezistența la șoc și la căldură și diverse probe în cadrul testelor de recepție la fața locului. Lucrările de modernizare vor avea loc la șantierul naval RNLN din Den Helder, după care Alewijnse va executa instalarea, comisionarea și testele FAT, HAT și SAT.

Consolele sunt construite în unitățile de producție Alewijnse din Olanda. Acest lucru oferă clienților noștri multe avantaje, inclusiv prețuri competitive, linii logistice scurte și flexibilitate. Tablourile și consolele noastre au componente și dulapuri superioare de la furnizori din Europa de Vest, asigurând astfel produse finale de înaltă calitate. În acest fel, Alewijnse aduce o contribuție valoroasă tuturor proiectelor în care se implică.

Perry Eikelenboom, manager de proiecte la Alewijnse

Alewijnse Portugese M frigate Bartolomeu Dias and Francisco de Almeida

Cooperare de succes

„Suntem încântați că am finalizat comanda pentru prima fregată M așa cum și-a dorit clientul”, continuă Perry Eikelenboom. „Livrarea reușită confirmă cooperarea noastră de lungă durată cu DMO, DMI și Marina Regală Olandeză (RNLN) în proiecte extrem de complexe, pentru sectorul de apărare și securitate. Ne propunem să obținem aceeași performanță și cu a doua navă.”

Alewijnse și RNLN au lucrat foarte bine împreună vreme de mulți ani la diferite proiecte militare, inclusiv la nava de suport Zr. Ms. Pelikaan (A804), la nava (JSS) HNLMS Karel Doorman, cele patru vase de patrulare oceanică clasa Holland și la navele de transport HNLMS Johan de Witt și HNLMS Rotterdam. Din 2016, Alewijnse are un centru propriu de service în Den Helder, dedicat furnizării de servicii electrice rapide și eficiente navelor maritime ancorate în șantierul naval RNLN.

Prelungirea duratei de viață

În 2019, Bartolomeu Dias (F333) și Francisco de Almeida (F334) au sărbătorit douăzeci și cinci de ani de existență și s-a împlinit termenul pentru modernizările necesare care să le poată permite să își continue activitatea în perioada 2020 - 2030. Marina militară portugheză a fost de acord ca aceste lucrări majore de întreținere să se desfășoare în Den Helder, întrucât ambele nave au fost construite în Olanda, iar toate cunoștințele practice de specialitate și facilitățile necesare într-un astfel de proiect complex sunt disponibile la șantierul naval Den Helder.

Cooperarea cu Alewijnse este profesionistă și de încredere. Alewijnse a fost aleasă pentru realizarea consolelor electrice ale celor două fregate M portugheze în baza livrării anterioare a consolelor pentru centrul de comandă la bordul a patru fregate M olandeze și belgiene între 2010 și 2014.

KLTZ (TD) Schoonhoff, manager de proiecte la DMO

Ești pregatit să afli mai multe despre inovație ?

Hai să ne conectăm!
Industrial environment